Boema & Losir Boema & Losir

ssss

sssssssssssssssss

Vila Reginei Maria

Vila Reginei Maria

După finalizarea Palatului Regal de la Mamaia, rămasă văduvă, Regina Maria a construit în dreapta acestuia, privind dinspre mare, pe terenul de 3.100 mp pe care și l-a rezervat după ce a cedat domeniul noului rege, Mihai şi mamei sale, Prinţesa Elena de Grecia, o mică vilă, cu aer balcanic, care, la fel ca vila Știrbey și vila de la Balcic, avea un minaret. Proiectant a fost același arhitect milanez Mario Stoppa. Când s-a mutat în această vilă, în august 1928, Regina exclama: „Este o căsuţă perfectă pe care am aranjat-o cu ceea ce consider eu a fi un gust desăvârşit!”. Regina a petrecut sejururi liniștite și a primit vizite ilustre, alături de mezina sa, Principesa Ileana în această vilă, pe care o descrie în Casele mele de vis (1930) drept o ”mică și stranie clădire”, în jurul căreia ”am desenat o grădină pardosită cu locuri mari, goale la mijloc în care am sădit strălucite petunii, o floare care ține deopotrivă  la soare și vânt și la uscăciune…Casa părea căzută din cer pe un covor roșu aprins. Și mireasma era așa tare că străbătea până jos la țărm și era cu noi când ne scăldam în mare.”

 

Înstrăinată, ca și celelalte reședințe din Mamaia, de către Regele Carol al II-lea în 1932, devalizată în vara anului 1944, în timpul ocupației Armatei Roşii, vila a fost naționalizată după 1948, a devenit Complexul ”Bar Orient – Restaurant Unirea”, iar la o dată neprecizată,  minaretul a fost desfigurat prin demolarea coifului și mascarea lui într-o butaforie în chip de amforă.

Reintrat în proprietate privată în anul 2006, fostul imobil regal a fost obiectul mai multor tranzacții și lăsat în paragină.

 

Share Project :

  • Categories:
  • Share Project :