Boema & Losir Boema & Losir

ssss

sssssssssssssssss

Palatul Regal (actual Tribunal)

Reședința regală

CT-II-m-A-02857, 1904–1906

Str. Traian nr. 31

Reședința regală a fost construită, în stil eclectic, în perioada 1904–1906, după planurile arhitectului româno-elvețian Daniel Renard, la solicitarea prefectului Scarlat Vârnav, care a oferit-o cuplului regal Carol I și Elisabeta, imobilul devenind astfel una dintre reședințele de vacanță ale acestuia. Clădirea este integrată unui ansamblu (pe locul fostei grădini Belvedere) alături de Palatul Prefecturii (în prezent, Cercul Militar) și Palatul de Justiție (în prezent, Judecătoria Constanța), ambele construcții finalizate în anul 1904. Cele trei clădiri sunt dispuse în formă de „U”, Reședința regală fiind plasată în segmentul central, în fața unui parc .

 

Imobilul compus din patru niveluri – subsol, parter, etaj și mansardă prezintă o dispunere în plan rectangular alungit, cu fațada principală aflată pe latura lungă, către stradă, indicând o simetrie generală aparentă susținută de elementul central, turnul ieșit în rezalit, și de compoziția arhitecturală a traveelor alăturate acestuia. Elementele asimetrice ca formă și poziționare a ferestrelor corespunzătoare segmentelor frontale laterale, inclusiv bovindoului etajului 1 sunt unificate la nivelul acoperișului unde este reluată ideea simetriei. Arhitectura imobilului nu poate fi încadrată stilistic, fațadele împrumutând elemente ale limbajului arhitectural renascentist în cazul ferestrelor geminate și al bovindoului, iar elementul central, care conferă accentul de verticalitate, prezintă elemente decorative clasiciste. Se remarcă evidențierea tuturor colțurilor de clădire prin bosaje care contribuie la accentuarea verticalității.

Intrarea principală este cuprinsă într-un portal rectangular, executat în stil clasic greco-roman, cu un fronton triunghiular în segmentul superior, prezentând în interiorul arcului un basorelief de factură vegetală. Segmentul central al clădirii, care cuprinde intrarea, vestibulul și holul principal, este format dintr-un corp cu aspect de turn scos în rezalit din planul fațadei, având, în fața unei deschideri ample semicirculare, un balcon pe console ceramice, cu balustrada compusă din montanți de zidărie care încadrează cinci elemente din feronerie. Acoperișul este în patru ape, corpul central acoperit piramidal este terminat la partea superioară cu un lanternou octogonal.

În timpul Primului Război Mondial, reședința a fost rechiziționată de stat și, ulterior, devastată de armatele germano-bulgare. În perioada interbelică, funcția inițială a clădirii a fost modificată, fiind achiziționată de Ministerul Justiției de la Prefectura Constanța, găzduind o perioadă sediul Curții de Apel. În prezent, imobilul este sediul Tribunalului Constanța.

 

Share Project :