Boema & Losir Boema & Losir

ssss

sssssssssssssssss

Vila Claudian

Vila Claudian, cca. 1920

Strada Munteniei

 

Vila a fost construită în jurul anului 1920, proprietar fiind Alexandru Tell unul dintre fii generalului Christian Tell, vila purtând numele de „Vila Almar”. După moartea acestuia, soția sa s-a recăsătorit cu maiorul Claudian ocazie cu care se schimba și numele vilei, în „Vila Claudian”. În timpul ocupației naziste a orașului, aici își avea reședința comandantul trupelor germane. Datorită poziției sociale a proprietarilor, vila era vizitată de personalități ale vremii. Imobilul este amplasat în apropierea plajei, în partea de sud a stațiunii.

 

Planul general, cu parter și un etaj, este de tip adunat pornind de la formă pătrată cu amplasarea în decroș pe colțurile dinspre faleză și dinspre mare a două corpuri. Pe fațada dinspre mare este un turn, azi ruinat, cu baza pătrată și muchii teșite care la cele două etaje avea câte un balcon din lemn pe console de lemn a cărui rezolvare dădea impresia unui bovindou. În colțul de nord-vest se află un turn octogonal care adăpostea scara de acces la etaj. Pe fațada de nord se află un corp ieșit în rezalit care are și el rolul de a da o imagine elansată acestui edificiu.

Fațadele sunt concepute în două registre despărțite de un brâu riflat care nu se continuă pe zona turnurilor pentru a nu estompa senzația de verticalitate. Totodată modul de tratare al fațadelor este diferențiat în funcție de orientare, cea mai impozantă fiind fațada spre mare unde la parter se află o elegantă loggia pe coloane cu arce în plin cintru iar la etaj o impozantă loggia susținută pe stâlpi geminați din lemn cu un antablament decorat. Soclul este placat cu piatră cu forme neregulate iar accesele se află distribuite pe toate fațadele, asigurând independenți camerelor respective.

Acoperișul este în patru ape cu învelitoare din ardezie așezată în romb. Lucarnele-fereastră din planul acoperișului induc la posibilitatea existenței unor spații funcționale și în mansardă. Construcția este în stare de ruină.

Share Project :