Cazinoul Constanța

Cazino

CT-II-m-A-02801, 1905–1910

Bd. Elisabeta nr. 4

Ideea construirii unui cazinou la Constanța a fost una dintre primele discutate în cadrul Consiliului Comunal, în contextul conștientizării necesității valorificării caracteristicilor de oraș balnear și de vilegiatură, ce impuneau și o evidentă componentă de loisir. Astfel, primul Cazinou Comunal a fost inaugurat în anul 1880, iar cel de-al doilea în 1898, principala funcție fiind aceea de organizare a balurilor și a spectacolelor de teatru. Cel de-al treilea cazinou a constituit însă rezultatul unui proiect mai complex, ce prevedea lărgirea bulevardului către mare. Inițial, proiectarea a fost solicitată arhitectului româno-elvețian Daniel Renard, dar constantele permutări și conflicte de ordin politico-economic, desfășurate între liberali și conservatori, au determinat înlocuirea acestuia cu arhitectul Petre Antonescu, pentru ca, ulterior, să se revină asupra sa.

Construcția a fost realizată în stil Art Nouveau, cu caracteristici eclectice, prin integrarea unor elemente de tipologie barocă și rococo, fundațiile fiind modificate de trei ori în urma contestațiilor și a controverselor din jurul proiectului. Inaugurat în august 1910, cazinoul prezintă în segmentul superior decorații cu rostrale în formă de berbec și ghirlande inedite, compuse din alge marine. Interiorul este somptuos, incluzând scări și balustrade stilizate impunătoare.

Aflat în proprietatea primăriei, cazinoul a fost administrat de Societatea Marilor Stabilimente, în perioada 1912-1932 devenind clădirea emblematică a orașului. „Legea Cazinourilor”, intrată în vigoare din 1929, a legalizat jocurile de noroc în toate stațiunile balneare (cu autorizarea anuală emisă de Ministerul Sănătății), declanșând o mare competiție în scopul atragerii de vizitatori.

În timpul Primului Război Mondial, cazinoul a funcționat ca spital, iar în anul 1919 i-a fost schimbat numele în Cazinoul Municipal Constanța – „Perla Mării Negre”. În 1938, Constanța și-a pierdut statutul de stațiune balneo-climaterică, în favoarea stațiunii Mamaia. În 1941 a fost ocupat de trupele germane și ulterior bombardat. După 1948 a devenit sediul Casei de Cultură a Sindicatelor, iar în intervalul 1960-1989 a fost deținut de ONT, cu variate funcții de agrement.

În prezent, după decenii de degradare, sunt în desfășurare lucrări de reabilitare ce urmează a fi încheiate în anul 2024.